e frig

ce noapte s-a făcut...şi e atât de linişte...mi s-a terminat bateria la mp3player...nu mai am muzică şi mai e o groază până acasă...va trebui să-mi ascult gândurile...îmi sună încă în cap ecoul de la "brindisi"...aria din Traviata...e aşa frig până acasă...îmi pătrunde oasele...îmi înţeapă faţa...acasă nu e nimic de găsit...e doar un loc în care mă uit la un monitor şi apoi intru în stand-by şi apoi cineva îmi dă restart şi plec în centru din nou...acolo unde e multă lume...unde se întâmplă multe lucruri...unde nu poţi să-ţi auzi gândurile...pentru că acolo, printre ele, s-a pitit o fetiţă care strigă printre lacrimi: ia-mă-n braţe