Te-am văzut

Erai la Fântână. Era foarte soare şi te-am văzut la Fântână. Stăteai în acelaşi loc. Erai îmbrăcat la fel ca atunci, cel puţin în aceleaşi culori. Aveai un rucsac la fel de mare şi stăteai aplecat deasupra unei cărţi. Volumul era un pic cam gros pentru gusturile tale, dar păreai foarte concentrat, absorbit de poveste. Te-am sorbit din priviri până când am ajuns aproape de prima bancă. Bordura fântânii era neobişnuit de albă. Nu stătea nimeni pe lângă tine. Era foarte soare, atât de senin şi de cald, fix pe dos ca atunci. Când m-am apropiat destul de mult, mi-am dat seama că sunt atât de idioată să fac asemenea legături între oameni vii şi oameni care nu există. Am vrut să trec pe lângă el ca şi cum nu mi-ar fi amintit nici o clipă de tine. În secunda în care voiam să te uit, un văl de stropi reci m-a plesnit peste faţă. Fântâna era vie acum, fix pe dos ca atunci. Începuse să adie un fir de primăvară şi îmi cânta cineva în cap "Let's go fly a kite"(era Dick Van Dyke, ca să ştie şi Woland). Era foarte soare. Erai la Fântână şi te-am văzut. Ştii ce e amuzant în povestea asta? Că toate lucrurile au şansa să stea într-o zi fix pe dos.