Stropi
Aici plouă. Aseară, la noi în cartier, o fată îşi târa picioarele plângând pe străzi. Avea faţa schimonosită, un gust amar şi fălcile încleştate într-un urlet surd. Nu-şi putea mişca nici un muşchi al feţei. Când se oprea melodia, se auzea suspinând de 3 ori la rând. Nu mai putea respira. Asculta asta.
Adevărul e că n-am ştiut să plâng niciodată.
3 comentarii:
E mai bine ca nu sti sa plangi. Recomandarea mea e sa inveti sa razi.
Unoeri tristete nu e rea. Face parte din noi, din ceea ce suntem. Si reusim sa trecem peste ea cand privind in interiorul nostru putem spune: sunt trist, dar demn, respectul de sine este acolo indiferent de ce s-a intamplat. Unoeri, cand e vorba de o intrebare, conteaza mai multe curajul de a pune intrebarea decat raspunsul. In timp ce pui intrebarea s-ar putea sa-ti dai seama ca raspunsul pe care il asteptai inainte sa intrebi e diferit fata de cel pe care ti-l doresti. Esti trista, dar esti impacata cu tine insati?
citesc si nu stiu daca plangi pentru tine sau altii. de ce plangi? lacrimile sunt atat de usor de varsat, dar atat de greu de sters. poate le irosesti prea des. e bine sa lasam, uneori, ploaia sa planga pentru noi. e mai usor de sters o lacrima de ploaie.
dragoste neimplinita? lipsa ei? frustrare sau confuzie? uratenie sau mirare in fata frumusetii? ce merita o lacrima?
sunt foarte curios ce te face sa scrii aceste lucruri. pacat.
Post a Comment