Cât de greu...

...e să găseşti pe cineva căruia nu vrei să-i calculezi defectele, care să nu te facă să ţi le numeri pe ale tale, ca să declari posibilă relaţia prin comparaţie, căruia să-i poţi spune: "Nu-mi pasă că nu eşti perfect"?

Dimineaţă de iarnă

Pentru aceiaşi prieteni de peste hotare

Rămâneţi acolo! A venit iarna. E ceaţă. Şi frig. Brr. Binecuvântat fie mp3 playerul în aceste momente, cu minunatul folder xmas cu tot.

Vă dorim o iarnă plăcută!

Raportul meteo

Pentru prietenii noştri din străinătate (mai ales pentru cei care au fugit din ţară ca să nu aibă o relaţie cu mine) anunţăm (eu şi multiplele mele personalităţi):

În această după-masă de iarnă, în Bucureşti a fost primăvară. Lumina blândă şi arămie a soarelui timid, aerul proaspăt care se lupta cu noxele la mine în cartier, destoinicii mei adidaşi care m-au eliberat din fortăreaţa cizmelor roşii înainte de a mă întoarce la birou, ameninţarea serii, apusul încins, dar rece şi tu care nu mai vii...

PS: n-aş spune că sunt singură. Aş spune că mă menţin disponibilă. Pentru el. Care dacă nu există o să mor singură şi mă vor găsi după 3 zile, devorată de lupi alsacieni, ca pe Bridget Jones.

Nu mă gândeam la nimic

Mă întorceam acasă cu metroul. Nu mă gândeam la nimic. Chiar la nimic. Nici nu mai ştiu ce melodie ascultam. Îmi aşezasem geaca pe genunchi, rucsacul peste ea, îmi încrucişasem braţele deasupra şi-mi aşezasem boticul on top. Mă uitam în gol. Nu vedeam nimic. Chiar nimic. Simţeam nişte priviri aşa...Erau mulţi oameni în metrou. În faţă, în dreapta...la stânga. Nu mă gândeam la nimic, nu...chiar la nimic. Am simţit aşa cum mi se adună nişte apă în ochi. Nu ştiu de ce. Nu mă gândeam la nimic. Şi apoi mi-am spus că nu e suficient de multă şi că tot ce trebuie să fac e să nu clipesc. M-am concentrat să rămân aşa cu ochii mari, ca să nu curgă. Nu mă gândeam la nimic. Şi apoi s-a adunat şi mai multă şi chiar dacă eu stăteam cu pleoapele ca o păpuşă, au început să curgă. Prima pe obrazul stâng. Mi-am trecut repede dosul palmei peste ea. A doua pe celălalt. Pe-aia am lăsat-o, aveam oricum părul să o acopere. Am vrut să-mi scot şerveţelele din rucsac şi m-am îndreptat. Căutam din ochi fermoarul şi am văzut lacrima lucind pe mână. Am şters-o rapid cu cealaltă, ca pe o mare ruşine. Tot mai lucea. Am mai şters-o o dată. Mi-am scos şerveţelele şi mi-am pus din nou boticul pe lăbuţe. La dracu'. Iar a început. De unde atâta apă? Chiar nu mă gândeam la nimic.