Singură, dar fericită

Am apucat să mă plimb prin centru în seara asta la o oră decentă. Cu muzică, desigur. Se pare că nu mai scap de fixaţia pentru Alejandro Sanz. Nu că ar fi extrem de bună muzica, dar are aşa câte un vers care îmi excită nervii: "me duele tanto que tu pelo se te moje andando"(mă doare tare că părul tău se udă în timp ce mergi... prin ploaie), "piensalo bien, antes de quererme..."(gândeşte-te bine înainte să mă iubeşti), "a mi no me da igual" (mie nu mi-e indiferent).

Mi-am cumpărat un parfum şi două cărţi. Eu nu pot să cumpăr în general un singur lucru, tre' să cumpăr mai multe. Numai cizmele şi parfumurile mi le cumpăr într-un singur exemplar.

Mi-am căutat o carte pentru licenţă şi culmea e că am şi găsit-o. Nu m-am abţinut să nu-mi cumpăr Blog Marketing a lui Jeremy Wright. Pe-asta am răsfoit-o în metrou. Nu spune lucruri noi, dar sunt ataşată de ea din start.

De la metrou până acasă am tras un videoclip din ciclul "Viaţa mea jalnică de femeie singură". La noi în cartier sunt felinare cu lumină galbenă şi veche, care se potrivesc de minune cu ceaţa şi fac pomii să pară incrustaţi în aur.

Mi-am pus în gând să-mi petrec seara în fotoliu, citind şi adorând un ceai de scorţişoară şi ginseng. Bineînţeles că am ajuns să scriu despre toate astea pe blog în loc să le şi fac. Întârzierea de aproape 3 ore se datorează băieţilor din lista mea de mess, care nu înţeleg cum e să fii răcită şi să nu vrei să dai nas în nas cu nimeni, fie respectivul nimeni şi amic.

Deci nici mâine nu "ies" cu nimeni. Mă duc la sală şi la bibliotecă şi apoi sper să încep să scriu nenorocita de lucrare.

Am uitat de ce mă gândisem să scriu titlul postului aşa. Ideea îmi venise pe stradă, mai devreme. A! Da. Era vorba despre liniştea unei seri de vineri şi despre privilegiul de a-mi petrece puţin timp cu persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lume: eu.