Lunea de apoi

Cea mai nefericită zi din viaţa mea e lunea dimineaţa. Mă doare capul mereu lunea dimineaţa (chiar dacă în vacanţă se face dimineaţă mai după prânz). Lunea e momentul în care mă trezesc inevitabil într-o mare mahmureală, nu-mi aduc aminte exact cum am ajuns azi-noapte acasă şi dacă e chiar patul meu cel în care mă aflu, cineva îmi bate un cui în tâmplă, vâjâie lustra, tavanul face rotocoale în jurul ei şi când începe să dea semne de oboseală şi pare că se va opri din învârtit, încep să îmi aduc aminte de unde m-am întors şi cam ce am făcut şi mă întreb cum dracu' am putut să fac aşa ceva?

Apoi vine cafeaua cu binecuvântările ei. De fapt, eu beau ness, dar "apoi vine nessul" nu sună la fel de bine, ba sună chiar foarte prost şi pe mine mă doare capul în continuare, dar mi-e prea greaţă ca să dorm. Într-un test din alea tâmpite în care trebuie să descrii cafeaua şi apoi îţi spune prietena care ţi-l face că aşa crezi tu despre sex, am descris cafeaua ca dezamăgire, durere şi încă ceva, nu mai ştiu ce, pentru că cineva a început să-mi bată un cui în cealaltă tâmplă, dar cumva, pe undeva, am senzaţia că dacă vreau să vă reţin atenţia într-o luni de dimineaţă, care s-a făcut după-masă între timp, o să reuşesc numai prin aceste două cuvinte: "sex" şi "cafea". Poate o să le repet mai încolo, ca să nu aveţi impresia că aţi citit degeaba până la sfârşit. Între timp, o să iubesc în tăcere ceaşca asta albă, care ascunde cel mai amar ness deghizat în cafea vreodată.

Ţi-e somn? Te doare capul? Nu eşti convins că îţi aduci aminte TOT ce ai făcut azi-noapte? Nu găseşti nici o asemănare între cafea şi sex? Nu-i nimic. O să fie bine. Mai e luni şi săptămâna viitoare.